Cuvinte despre CUVÂNT

"Cuvinte despre CUVÂNT" este blogul ce are ca scop principal promovarea activităţilor catehetice în care sunt implicate direct sau indirect parohiile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.

mercredi 1 août 2012

Programul Catehetic „Sfinții, Modele de virtute” Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului 1-13 august 2012




Adormirea Maicii Domnului (15 august), cel puțin în spațiul transilvan, este o sărbătoare prețuită și respectată de creștinii ortodocși. Dincolo de faptul că este precedată de un post, ușor, de vară, curățitor, în parohiile noastre s-a încetățenit obiceiul de a sluji în fiecare seară Praclisul Maicii Domnului, suită de imne și rugăciuni care ne reamintesc rolul de Mijlocitoare, de Rugătoare caldă al Fecioarei Maria pe lângă iubitul Său Fiu. Acest timp este o ocazie deosebită și pentru întărirea legăturilor comunităților parohiale și pentru sensibilizarea față de adevărurile de credință, față de realitățile spritituale și morale pe care, creștini ortodocși fiind, avem datoria să le cunoaștem și, în timp, să ni le însușim. Prin urmare, la îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, am întocmit un proiect catehetic și pentru această perioadă.
Dacă, catehezele din Postul Adormirii Maicii Domnului din 2011 au fost considerate prea complexe pentru nivelul credincioșilor și al unor frați preoți, ele aparținând, în fapt, așa cum apărea într-o notă explicativă, părintelui Alexander Schmemann, anul acesta am gândit o formă de cateheză cu grad de dificultate scăzut, simplă, foarte accesibilă, lăsând la alegerea preotului sau a catehetului să le sporească complexitatea funcție de parohia pe care o călăuzește sau de pretențiile personale. Pe de altă parte, e la fel de adevărat, că simplitatea trebuie să fie dominanta unei cateheze binefăcute, mai ales la nivelul actual al cunoștințelor religioase ale creștinilor de rând.
            Catehezele din această perioadă poartă genericul „Sfinții, Modele de virtute”, fiind în consonanță cu cele din 2011. Tema sfințeniei și a sfinților, dincolo de problema dogmatică pe care o constituie, face parte cu certitudine din vastul câmp al spiritualității și este, cu mici excepții, puțin accesată în catehezele și predicile noastre. Probabil e responsabilă pentru acest lucru și maniera în care s-a făcut aghiografie în școlile teologice și, bineînțeles, accentul destul de slab pus pe viața și activitatea „casnicilor lui Dumnezeu”, dar și forma în care viețile sfinților apar consemnate în Sinaxare, limbajul vechi și, adesea, inaccesibil. Însă acestea sunt doar probleme de formă și nu de fond. Sfinții sunt realități ce nu pot fi negate de oricine are un picur de bun simț. Au trăit ca noi, au avut o viață plină de încercări, adesea viața lor confundându-se, până la un anumit punct, cu a unui simplu credincios. Se observă cu ușurință că  fiecare sfânt din calendar poate deveni o sursă de inspirație pentru credinciosul de rând, dar și pentru preot, și aceasta ne-am propus să reliefăm în catehezele din acest proiect. Ca atare, am pornit de la viața sfântului zile sau a evenimentului din ziua în care se săvârșește Paraclisul Maicii Domnului și am evidențiat o virtute care poate fi aplicată și la viața de zi cu zi a credinciosului ortodox. De asemenea, am încercat să readucem în atenția creștinilor motivele pentru care cinstim Sfânta Cruce (cateheza din 1 august), respectiv ce este sfințenia și ce legătură are cu sărbătoarea Schimbării la Față (6 august).
            Revenind la modul în care au fost gândite catehezele și la gradul de dificultate al acestora, e limpede că este foarte greu să împăcăm toate preferințele. Cert este că aceste cateheze constituie o platformă, obligatorie fiind doar tema, nefiind nevoie ca ele să se citească. Din ele se pot extrage structura și argumentele, iar restul să fie adaptat de fiecare preot în parte la specificul comunității. Nu este nepotrivit nici să fie citite, dar nu e indicat, întrucât în momentul lecturării dispare contactul vizual cu ascultătorii, un element vital în reușita sau nereușita catehezei, dar, mai mult decât atât, se opturează transmiterea emoției, atât de importantă în receptarea mesajului.
            Catehezele cu tema „Sfinții, Modele de virtute” au fost gândite după o formă standard de cateheză, neimplicând elemente moderne, având un specific intuitivo-analitic. Nu am mai introdus foarte multe interogații în text, nici măcar îndemnul ca ele să fie utilizate, întrucât, am considerat, că  ar fi destul de dificil să fie introdusă metoda jocului de rol, metoda dialogului sau alte metode în grupurile eterogene. Metodele amintite și altele asemenea se pretează mai ales grupurilor parohiale de dialog catehetic și nu în cadrul pur formal, precedat de o slujbă frontată de un interval orar. Totuși, pentru cei care au cunoștințe avansate de catehetică și cunosc metodele moderne, formatul în care au fost pregătite catehezele le permit să le aplice. Așadar, vorbim de un tip clasic de cateheză în care, așa cum vom putea observa, sunt introduse și elemente omiletice, însă într-o pondere redusă. Urmăm structura de manual a catehezei (Pregătirea aperceptivă, Anunțarea temei, Tratarea - cu argumentarea scripturistică și patristică - uneori Intuiția, Recapitularea, Asocierea și Aplicarea.), pe care, în mod intenționat, am menționat-o în fiecare cateheză. Aceasta și pentru faptul că după revizuirea acestora și tipărirea lor vor putea fi folosite ca instrumente de lucru. În forma tipărită, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va apărea în această toamnă, toate etapele vor fi explicate pe larg, pentru a putea fi folosite de cei interesați ca instrumente de lucru.
            Prin urmare, catehezele pregătite pentru Postul Adormirii Maicii Domnului din acest an au un pronunțat caracter spiritual-moral, nelipsind elementele dogmatice, și se adresează unui public nepretențios deschis spre învățarea și aprofundarea adevărurile de credință spititual morale.
            Să dea Dumnezeu ca tot efortul depus pentru întocmirea lor să fie spre folosul Bisericii și al credincioșilor.

Liviu Vidican-Manci, pr.
21 iulie 2012, Sfântul Prooroc Iezechiel;
Cuvioșii Rafael și Partenie de la Agapia